Cred ca multi dintre noi atunci cand se gandesc la Romania vad mai mult partea plina a paharului, multi sunt cuprinsi de nostalgia unor timpuri trecute, multi ar dori o masina a timpului pentru a se intoarce undeva...cand le era mai bine dar nu stiu cati si-ar da mandria pentru a lupta mai mult in primul rand pentru ei, pentru familiile lor, pentru tara noastra. Nu ma astept sa avem sange german, nici macar nu cred ca am putea sa renastem din propria cenusa ca Japonia si poate multi ar spune ca nu exista comparatie intre noi si ei, dar cred ca cu constiinta si cu solidaritate am putea sa trecem de umbra care s-a asternut peste noi. Si nu e doar o umbra ci un strat de ignoranta care ne infunda din ce in ce mai mult pe toti. Nu ma mai uit la televizor deoarece nu vreau sa fiu cuprinsa nici de manelizare, nici de frica care e o arma sigura pentru a asupri un popor, nici de pitiponceala, nici de fobii, nici de roz cu sclipici, nici macar de analfabetism. Vreau sa le multumesc multora ca exista si ca pretuiesc ideea ca sunt romani si ca perpetueaza ideea de a fi mandru ca sunt romani si mai mult raman frumosi si curati.
Nu iubesc Romania mai mult decat ieri ci sunt constanta in sentimente desi ma dor multe lucruri de care ma izbesc zilnic, am si eu dor de duca cateodata dar imi pun mai multe intrebari despre mine si rolul meu aici decat despre rolul meu departe. Romania imi ofera identitate, speranta ca se va lumina si se va cerne de elemente nu tocmai curate din punctul meu de vedere. Acum vreo patru ani aveam credinta ca pot muta Carpatii...Dunarea si Marea Neagra in alta parte adica atunci aveam puteri de titan in imaginatia mea. Acum m-am trezit si desi cu putin timp inainte eram foarte dezamagita mi-am dat seama ca nu-mi depasesc conditia ci doar stau in acelasi loc si doar imi plang demila. Nu ma implic sa am o tara mai buna, nu o reprezint si nu o fac mandra de mine nu nimic. Poate ea trebuie sa fie mandra de noi intai si apoi noi de ea. Poate asta e doar o jumatate de declaratie de dragoste pentru tara mea.
